șuvițe

ciudată trăire are o mamă
care mângâie șuvițele copiilor săi
singurele rămase alături de hainele purtate sau nu
când ei au plecat demult
prima atingere, viața unuia
a doua atingere, viața celui de-al doilea
apoi uită căderea securii
și lasă metafora jocului neîmplinit
să-i prindă în velință inima
mama visează
primul copil cum îi atinge obrazul plâns cu buzele
al doilea copil cum lumina prinde în ochii mari
și cum o lasă să-i reaprindă strălucirea chipului

mama plânge uneori atunci când visul se termină brusc
și cum singurătatea femeii se reîntoarce mușcând aprig
din colțul acela în care odată
era un pat micuț în care puii de om glăsuiau iubire
prin fiecare por al ființei lor

cu foarfeca prezentului
mama lasă totul în urmă iar și iar
pentru a putea face primul după ultimul pas
prin viață călcând
jumătate femeie jumătate câmp uitat
în paragina unor plecări prea devreme
prea gălăgios prea curând venite să doară

Anne Marie Bejliu, 10 aprilie 2016