cât salt

cât salt pe scara
creaţiei
adoarme obosit
în gara aşteptărilor
iese un capăt de lume
apoi celălalt
dispare între a fi şi a nu fi

pe scările dorului
omului
oul Domnului nu mai crapă
uită viaţa

cât salt Doamne
în Creaţia Ta
se trezeşte brusc
aruncă în noi
crucile

dispare într-o literă
sau într-o întrebare

o viaţă întreagă
încercăm
să nu ne expulzăm

apoi reuşim

şi toată lumea
aprinde candele

chiar şi Tu acolo în cer
aprinzi cu noi prin noi
ultima lumânare

priveşti dansul flăcării
şi spui în barbă:
nici el nu a trăit

Anne Marie Bejliu, 30 iunie 2016