sâmbătă, 2 iulie 2016

L-am auzit

l-am auzit era tot acolo
ne aştepta să-i ascultăm
geamătul blând
l-am răstignit şi-l răstignim în noi
în fiecare clipă de nelinişte 
ne trezim îl trezim
şi câte o pasăre iese
bulucindu-se printre firele de paie
peşti mulţi peşti se nasc
şi mor neştiindu-şi rostul
alţii şi-l ştiu
şi-l batjocoresc neîncetat
speriaţi de luna plină care
seamănă cu mămăliga
săracului bogat în metafore
L-am auzit şi-L aud zilnic
şi atunci
mă îndrept spre fereastra Lui
încerc să-mi fiu
ceea ce numai El ştie
sămânţă de viaţă
în altă sămânţă şi alta
nicicând înălţată
doar frământând
ideea înălţării
în amfora fără braţe
a nevoilor umane
apoi beau apoi tac
şi sub daltă rămân până la
căderea tâmplei într-un pumn
de seminţe abstracte
căutându-mă mereu
printre uluci de garduri
ca o pasăre căzută
din dreptul zborului
spre sine
fără întoarcere aripa
mă bate pe umăr
mă aplec
las genunchii în aşteptare
pe altarul fără masă
al rugăciunii dintâi
Anne Marie Bejliu, 1 iulie 2016
Îmi place
Comentează

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu