abia acum mă ridic

nu mai ştiu cum să explic
această curgere
în care uneori mă regăsesc
alteori mă rătăcesc
la fel ca o filă pe care
cineva o ignoră o clipă
apoi o caută înnebunit

pentru că acolo

fragmentul de răspuns
lega trupul de suflet
şi spiritul lui
a rămas undeva
între legănare
şi statica ironiei vieţii

uneori reuşesc să explic
un punct geamăn
în toată această poveste
care mă prinde
şi călător şi drum şi margine
în care
ţâşnesc fragmente
de argilă brută

în ea
un vers sau o frază
străpunge adevărul

alteori prinde piciorul lung
al minciunilor acumulate
într-o piatră
fals numită a căutării

nu mai ştiu cine sunt
sau poate că
abia acum mă ridic
pe vârful gândurilor
regăsindu-mă şopârla
lăsată să
ardă în soare cuminte

sau numai umbra târârii
unui şarpe alb
prin colţurile casei părinţilor

căutându-i şoapta tatălui

alături de glasul viu
al mamei
mângâierea unei copilări
care
m-a ridicat om în acea filă
pe care
simt cum cineva o ignoră
apoi o caută înnebunit
apăsând clapele
unui pian bătrân
în concertul dirijat anume
de mâinile Lui

Anne Marie Bejliu, 11 iunie 2016