îngerul cântă: legănare legănare

mă legăn și eu odată cu sunetele
pe care
le lasă să mă prindă de brațe
ca niște lanțuri fine sau culori
nevăzute
neatinse de ochi

și atunci pot simți cum

miezul cuvântului
aduce culoare umbrelor și
în fiecare palmă privesc
înălțarea unui poem
ca o lavă a singurătăților cumulate
într-un
punct pe care îl arunc dintr-un pumn
în altul
căutând căutându-mi o definire
cât mai aproape de scut
scutul de iarbă sau de pământ

miroase

miroase versul apropiindu-ți pereții
nărilor de zidul de piatră
din care totul se naște totul respiră
nimicul acesta atât de frumos

geometrizată încercare mă
mai așteaptă
în colțul în care pâinea se coace
apoi
devine piatră în mâna săracului

sufletul cere și acea bucată
din pâinea din lemn de mesteacăn
albă bucuroasă a-mi fi
cetate pentru cuvintele nescrise

îngerul cântă obsedant frumos
de neatins acea cheie fără formă
în care sunt prinse și nașterea
și viața curgândă și moartea statică
a tuturor cuvintelor neînțelese

Anne Marie Bejliu, 3 iunie 2016