cântau tare guguştiucii azi. eu asociez cântatul lor cu casa bunicilor de la Tulcea care acum este doar o amintire frumoasă. m-am visat o clipă dormind în curte pe pătuceanul pus în faţa bucătăriei şi-n altă clipă în leagănul aninat de creanga nucului bătrân care nici el nu mai este. a plecat aproape odată cu bunica în ceruri.
de câte ori aud guguştiucii mă trezesc acolo cu toată fiinţa, în răcoarea copacilor, în parfumul florilor, în parfumul permanent de fructe de verdeaţăde acel bine pe care numai sufletele curate ţi-l oferă din belşug. şi tare dor îmi este de "acolo", de căsuţa ridicată de mâinile bunicilor, îngrijită de bunicul meu, tatăl mamei.
este ciudat să fii conştient că nu mai există nici una din gospodăriile bunicilor tăi. dacă mie îmi este greu, apăi mamei cred că îi este plumb în suflet mititica acest fapt.
totuşi viaţa merge de nebună înainte şi încă ne putem îmbrăţişa şi povesti readucând zi de zi acel parfum al poveştilor adevărate de viaţă, acel parfum care vindecă şi mângâie neîntrerupt inimile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu