te întregeşti urlând

răvăşeşti cifrele femeie
şi în fiecare zi
ca o disperare a lunii
te întregeşti urlând
lupilor ameţiţi 
de haloul tău prea rotund
fragmente din tainele nopţii

pe cele ale zilei le laşi la foc mic
în vasele de lut ale amintirilor

prezentul adapă caii gândurilor
apoi se stinge într-un mâine
absurd definit
de laturile unei piramide
răsturnate anume
pentru apele cunoaşterii

pe pânza freatică
numai tu şi o pasăre într-un picior
aşteptaţi

pietrele râd sub tălpile tale
gâdilate de ghearele înaripatei

tu şi trăirile tale cumulate
într-un zbor iluziv prin iubire

umbrele fiinţei sunt
cifre prinse
într-un semiarc de curcubeu
pe care Dumnezeu l-a proiectat
cu celălalt capăt în soare

Anne Marie Bejliu, 27 iunie 2016