adânc nimic adânc timp

sună la fel cântă la fel
curge la fel totul
într-un plictis neîndurător

suntem viţe de vie uitate pe araci
rodim uneori apoi dispărem unul câte unul

sau numai boabele cad

vulpile strigă că suntem acri
cineva ridică aracii alţii îi dărâmă

cândva pe urmele noastre se vor ridica
nisipurile deşertului din noi
câte un ocean rătăcit va umple spaţiul
cu metaforele secate
de mişcarea cuvântului dintâi

el, oceanul, ne va lăsa în aşteptarea
unei călătorii spre acelaşi niciunde
crezând că ne-am regăsit

undeva vom poposi pe un prag de la care
vulturul porneşte cu ciocul înnoit
cu ghearele vechi înlocuite

noi rămânem tociţi în neputinţele noastre
de a mai fi de a mai dărui veselia
preacuratului nimic al copilăriei
al timpului pe care-l tot cântăm
uitând să fim

Anne Marie Bejliu, 23 iulie 2015

foto: The Mystery of a Summer Night - Edvard Munch