săpun parfumat funie optimism

coboară treptele de lemn noapte
scârţâie puternic te dezvelesc. nu-i nimic
mă arunc toată în haina de piatră 
pe care tu o conturezi pe asfalt
te iubesc noapte te urăsc îmi iei rând pe rând
şi iadul şi raiul din punga argintie a viselor
pe care cu greu le descifrez

începe frica de tainele lor
multe multe coduri şi cheile frânte lacătele sparte
demult nu le mai pot desface
rugina începe să-ntindă umbra trecutului
prezentul mă ajută mă strangulează

mi-a adus ieri săpun parfumat funia o am
demult poemul curge de-a lungul trupului
nu-l pot aşterne nu-l pot opri e indecent
să te arăţi goală sau gol în faţa statuilor

uneori clipesc. da. ştiu sigur. ele clipesc dau uşor
din braţele lipsă apoi îmbrăţişează frazele
pe care uit anume să le aştern

coboară treptele de piatră noapte de lemn
încă păstrez chibriturile tu ai cutia
sau rezolvăm cu două pietre viaţa focului

Anne Marie Bejliu, 5 iulie 2015