agăţare

copilul care
înlăuntrul meu dansează
până rupe pământul
seamănă cu
un vulcan rătăcit în care
de multe ori
mă regăsesc

atunci mă agăţ de
lianele nimicului care
uneori este numit timp
alteori
i se accentuează tâmplele
cu un cărbune imaginar
ieşit
din pântecul aceluiaşi
pământ
din care nu mai reuşesc
să evadez

până la frontiera
dintre a fi
şi a mă pierde
printre oasele propriilor
cuvinte
mai am cale lungă
de rătăcit

răscruci de verbe ridic
în propriul pântec
înlocuind prosteşte
ceea ce
a murit
ceea ce
nu mai poate rodi

şi atunci ce-mi rămâne
din toată această
iluzie de viaţă
pe care uneori
o numesc dar sfânt
alteori
când mintea aleargă
obosită
odată cu armăsarii
încercărilor
blestem nesfârşit

Anne Marie Bejliu, 12 iulie 2015

http://www.liveinternet.ru/users/3575290/post190507588

 Gyuri Lohmuller