tot feluri de drepturi

am dreptul la timp...
îmi spun uneori şi mă pocneşte din interior 
un râs homeric

adică eu am dreptul la nimic
am dreptul la o linie foarte subţire
trasată cu migală între sine şi toate câte se întâmplă
din cauza minţii mele nebune

construiesc în mine prin mine şi în jurul meu
tot felul de castele din gânduri
recunosc tăcut că îmi place geometria în spaţiu
nu scap de cea în plan de altfel crucea o port în plan
şi când mai uit de mine reuşesc să o rotesc
cu tot cu mine cu atâta grijă să nu lovesc încât
dărâm totul în cale ca Păcală cu uşa lipită de spate
am graţia unui urs deşi el sigur este mult mai blând cu aerul
datorită învelitorii de blană în care respiră viaţa

am dreptul la timp. da. şi ce dacă
am dreptul la iubire am dreptul la
a nu fi trântită de cărămizile şi umbrele
şi călătorii prin viaţa mea

mai am dreptul la târâre la orizontală
dar mai ales mai ales
am dreptul la verticală

mă lasă Domnul să-i număr punctele
luminoase ce-i drept dar de prea multe ori mă orbesc
sau poate nu ele

poate că singură...

am dreptul şi jumătate de stâng-ul. asta se numeşte
libera alegere

sau
adăugat un stâlp de protecţie absurd pur uman
profund inexistent: liberul arbitru

numai fluierul îmi aparţine. l-am cumpărat
de la librăria din colţ
tocmai când eram mai liniştită şi priveam cerul
prin coroanele teilor plopilor firelor de păr...

Anne Marie Bejliu, 16 iulie 2015