între mine şi tine, tată, apa lasă urme adânci
în cascada gândurilor
------------
ca un braţ de viaţă moartea
m-a lovit
nu am privit
am lăsat timpului... nimicului
dreptul de a fi prezent
eu am plecat pentru o clipă
din privirea ta
ea s-a stins
am aprins candele
şi acum aprind
tu zâmbeşti din fotografie
în spatele sticlei eşti întreg sau
numai în mine te reverşi, tată
ca o bucurie nicicând trecătoare...
Anne Marie Bejliu, 15 iulie 2015
(curând se împlineşte jumătate de an de la plecarea lui tata)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu