artă pe daltă

cineva îndreaptă cuvintele cu o daltă
şlefuite nu mai sunt ceea ce
natura a dăruit orbului

se împiedică se cutremură

dintr-o pălărie de ciupercă atomul cade
se rostogoleşte
mişcarea creşte mereu
sensurile ploilor rămân aninate
de urechile unui copil
primăvara când cireşele încep să se coacă

migăloasă viaţă într-un pumn în care
jocul declară relaxarea într-un punct

arginţii din mâna orbului devin inutili
numai harul înlăuntrului rămâne neatins
prelungindu-i urcuşul
prin repetabile căderi în afară

cineva continuă dăltuirea
cuvintele
ard
dalta se subţiază

orbul înainte merge fără încetare

Anne Marie Bejliu, 5 octombrie 2015