lasă-te prag

în adâncuri de gând nimic nu te mai atinge
printre zăbrele timpul îţi va încerca aromele

femeie de abanos
nu te lăsa împietrită de privirile orbilor atinsă
de spinii ramurilor de salcâm

uneori doare alteori te trezeşti
între tine şi aer rămâne o pată amăruie
alteori acrişoară la fel ca
mărul pe care altcineva la muşcat la începuturi

tu torci abanosul prin trupul tău
şi-l laşi să respire uşurat de poveri

între pi poveri te arunci
de câte ori simţi că iubirea din firele de pământ
aruncate pe margini de drum
lasă spiţele bicicletei de toamnă curate

tu mergi pedalezi
spre firele iernii din calendarul inimii

bate şi bate cineva la poarta vântului
el lasă spre tine frunzele să ruginească

le cuprinzi aroma şi frigul le aşterni
în ieslea caldă
priveşti taci trăieşti

femeie de abanos
lasă-te prag toamnei spre iarnă şi scrie

Anne Marie Bejliu, 29 octombrie 2015