inutil de sensibil

între finit şi infinit mă simt ca un nimic
el strânge în pumni prezentul atât cât îl rosteşte
urmează să fie aruncat în trecut
şi totul se întâmplă atât cât în pumn
stă punctul şi arcul şi săgeata creaţiei
puterea loveşte nimicul nimicul slăbeşte puterea
cum valul atinge ţărmul ca într-un sărut
o îmbrăţişare absurd adusă întâmplării sau de întâmplare
el loveşte ţărmul de fapt iar ţărmul îi fură nisipul
când soarele îl usucă lasă în urmă dune de încercări
pentru nimic
între infinit şi finit mă rostogolesc
aşa cum mintea lasă rotaţia să se întâmple
între două icoane ruga creşte
nimicul transpiră în forme respiră aproape complet
cum un poem se înalţă din palmă când
privirea o laşi să curgă odată cu el
apoi taci apoi mori apoi uiţi să trăieşti şi iei totul de la capăt
ca orice nimic sensibil inutil de sensibil

Anne Marie Bejliu, 15 octombrie 2015