tălpile tale vorbesc povestesc

mă privesc la fel ca pe un abandon 

într-o piaţă publică
în ea se cumpără vând etalează
obiecte roade cântări nesfârşite ale unor 
miriapozi necunoscuţi

tălpile lor ating îngeri iar uneori devin ele, tălpile,
asemenea aripilor celor atinşi

între a fi şi a te vinde punct cu punct
în piaţa liberă a trăirilor
eşti demult sau poate mai ai un pas până când
forma ta ajunge să întruchipeze
mirariapodul cu tălpi de înger

crezi şi nu crezi
atingi nu atingi pocalul plin de vid

tălpile tale vorbesc povestesc apoi tac
şi calcă apăsat totul
nimic nu rămâne neatins de tălpile tale
acum de înger căzut în disperarea căutării de sine
a căutării aerului rătăcit printre crucile la care
aprinzi de câte ori te priveşti mai atent
candele negre din sarea pământului virgin

termin de privit când fila a noua se închide
cu o flacără albă
reîncep să ridic pleoapele cu frica mireanului
nepriceput în ale iubirii

strig prin piaţă că sunt
şi o iau la fugă printre virgule

stop cadru

poc fruntea
de cerul desenat de oameni
poc inima
de zidurile ridicate tot de ei

stau. sunt
mă strâng în juru-mi cu atenţie
aştept

Anne Marie Bejliu, 30 octombrie 2015

sursa imaginilor: http://www.wallpapervortex.com/