trăiesc şi habar nu am de ce

trăiesc fără să mai simt că sunt
pe caldarâm ploile mă desenează anume
pentru carnavalul dorinţelor pe care 
nu le părăsesc
credeam că se poate renunţa la tot ce
în tine arde mereu

cu folos sau nu mă împrăştii zi de zi
între gesturi utile şi inutile
ridic glasul apoi îl cobor sub acutele fireşti

trăiesc şi habar nu am de ce o fac zi de zi
între două coloane de rostiri
unele mai puternice majoritatea mai slabe
când ştiu că pot să tac
şi din mine oricum se răsfrâng
ca din marginile unor oale acoperite sunetele

să mă suport să nu mă suport
aici tronează îndoiala clipelor. acum tac
acum izbucnesc

norocul meu este că dormitorul
are patru pereţi
pe podea mă aşez în poziţia fetusului
şi plâng

ca pe un plod dorul mă blochează
din dansul tastelor
deblocarea vine de fiecare dată
după ce aprind
o candelă mică acolo unde mama păstrează
lumina tatălui imaginea tatălui dorul acela care
nu mai încape nicăieri dansează
între podea şi tavan
lovindu-se de ziduri în tactul moralei absurde
pe care
nimeni nu o respectă toţi o rostesc

cineva spunea mai demult că este ruşine
să-ţi scrii durerea. nu îmi este ruşine
poate puţină teamă uneori
că voi fi iar şi iar îndepărtată

şi totuşi

singurătatea aduce starea de bine

singurătatea mă apucă zdravăn de umăr
şi-mi spune că
nu mă părăseşte nu mă aruncă
aproape că ajung să-i iubesc şoapta

Anne Marie Bejliu, 12 octombrie 2015

artist: Gustav Klimt, Death and Life