zgârie

zgârie umbra linţoiul iernii
sau pe o margine de cuvânt un trol
îşi leagănă ghearele apatic

scarmănă tăcerea în urma mea

din ea îmi va dărui tot el
jacheta de gânduri pentru prezent

cândva mă voi linişti şi voi uita să plâng
mă voi smiorcăi
cum un copil zgârie nopţile mamei
cu nevoile lui

zgârie trolul iarna până când
poemul sare şotronul
pe urma pietrelor aruncate de alţi copii
pe care i-am văzut
prin desenul drumului pe care-l urmez
cu voie şi fără voie
căutându-L
căutându-mă mereu
pentru a mă regăsi personaj fantastic
în scenografia fără hotare

zgârii umbrele să le prind paloarea
le colorez straşnic şi le arunc de ziduri

cineva le prinde le pansează nuanţele
şi le dă mai departe până când
mă trezesc vorbind cu ele
ca un prieten loial
care le înghite cu poftă amarul

Anne Marie Bejliu, 22 octombrie 2015