pe urmele inimii

umblu năucă
să mă regăsesc
într-un acelaşi spaţiu 
al încercărilor
fără a mai expira
otrava firii
ci numai a mă aspira
inspira
pentru a reuşi să-mi fiu
ceea ce aparent cred
că nu mai pot fi

undeva cândva
pe o mână de pom ruginită
de toamnele firii mele
voi primi legănarea
ca pe un alint al cerului
şi pământului deopotrivă

părinţi buni mă ocrotesc
şi acum
de mine însămi

mai scapătă sabia îndoielii
deasupra mea

când cade
fulgeră şi atunci

ştiu că
am mai lăsat
o urmă de inimă
pe aleile parcului
încercărilor

Anne Marie Bejliu, 4 septembrie 2015