sacul de verbe-n vorbe nu seacă

mereu precară analiza gesturilor se petrece
între muşcătura din măr
şi mişcarea neîncetată a şarpelui îndoielii
uneori şarpele roteşte irisul într-o spirală de întrebări
îi plimb coada până la gura care rămâne mereu deschisă
într-o încercare de închidere a cercului
pentru că nu-i aşa, sunt om şi omul se ascunde
în cercuri aparent tot mai largi
el vede, orb fiind, mişcarea inversă a verbelor
cuprinse în priveliştea fără hotar

pentru că sacul de verbe-n vorbe nu seacă
mă întind undeva la hotarul dintre mine şi sine
gândind nimic gesticulând nimic

poate prind viul înainte de a-mi muri neuronii pentru că
după aceea voi fi obligată să simt
recele sferei de cuarţ incolor cu inima

deja-l simt dar înţelegerea mea este precară
într-o lume în care rege e falsul
minciuna merge cu liftul sau metroul
de la un punct la altul
al unui imaginar urcuş printre plopi de toamnă

îmi spun mereu că sunt

învăţ să reduc din toate propoziţiile şi frazele
cuvintele în plus până când
sătulă de umpluturi
iau în braţe cuvântul fugit dintre tangentă
şi arcul de cerc devenit săgeată
obligatoriu purtată de fiinţe

pur şi simplu sunt

restul vine de la sine zbârnâind
pe la urechile clăpăuge ale pământului din care
scap numai când dorm
sau poate nici atunci

oricum
simt altfel atunci că trăiesc

Anne Marie Bejliu, 30 octombrie 2015