câte cuvinte

câte cuvinte poţi aşterne într-un cerc 
tăiat felii când floarea înscrisă în el 
abia îşi deschide bobocii

mănunchi de raze se întâlnesc în sensuri 
şi tu priveşti şi priveşti
mănuchiul de primăveri prin care ai trecut

pasul ţi-l laşi molcom
pe cărările frunzelor închipuirii

gândurile toate devin şoapte lăuntrice
te rătăceşti ca un clovn amorţit
între spectacol şi deşert

devii tu însuţi floarea aceea cu bobocii abia mijiţi
lumina te doare paşii te dor...

când bicicleta primăverii
lasă fărâmele de pământ să-ţi atingă gleznele
reîncepi să simţi iarba cuvintelor ascunse
sensurile zbucnesc spre tine clare cristale de cuarţ
nicicând descoperite în altarul rădăcinilor

alfabetul se reinventează pentru fiecare boboc
pe fiecare latură a gândirii
cunoaştere în răsfirări de primăvară nouă înveţi

laşi totul să curgă prin tălpile tale prin glezne
prin pulpele înfrigurate de bucuria încercărilor
noi proaspete grele mai grele
uriaşi înălţaţi în labirintul inimii tale năucită de verde

creşti printre spiţele primăverii renaşti
trăieşti renaşterea în tăcere
mergi mergi...

Anne Marie Bejliu 23 martie 2014