tăcerea inimii

când taci simţi vrajba aerului dintre chei
cu pumnul umed laşi să cadă sensuri
într-o boccea te-aduni şi plângi şi râzi
privind cum taina lumii rămâne nedeschisă

atâtea păcăleli ţi se servesc
pe tăvi de-argint prea fals să te mai mintă
pe sub sprâncene tuturor să le zâmbeşti
dar tu priveşte ochii cum se-ncruntă

profundul adevăr îţi e liman
păstrează-l pentru tine când te-nfruntă
prostia gloata nesimţirea din uman
urcă tu treptele dar fii atent: nu-n fugă

o cheie cade pe o treaptă roasă. cade-n iesle.
ridici un pai. aşezi un altul. sufli-n pumnii amorţiţi
asculţi tăcerii liniştea acum caducă
tu nu adormi. aştepţi priveşti...

glasuri prea sfinte-ţi spun că vine vine
tăcerea inimii din ruga cea fierbinte

Anne Marie Bejliu, 18 martie 2014