şotron de iarbă

aruncă-mi sau desenează-mi
de câte ori vei şti pe o filă de iarbă
mişcarea bine arcuită a pietrei

luna te lasă mereu în jocul tău 
adormi te trezeşti mereu proaspăt 
cu un vers în vârful zâmbetului

povesteşte-mi de tata de râu 
de câinii adunaţi de prin curţile oamenilor 
într-un marş liniştit 

tu cu bucata de pâine proaspătă
azimă blândă coaptă în inima ta
ei cu boturile întredeschide 
amuşinând esenţele câmpurilor

aruncă-mi piatra odată 
şi hai să îi schimbăm forma
şotronul ne aşteaptă s-a oprit ploaia

nu crezi că ne-ar fi mai bine 
să ne sărim pătratele prin iarbă
pe urmă colorăm cu flori cifrele

tu le ştii prea bine 
nimereşti mereu cifra şapte 
pe unu îţi tremură uşor mâinile dar sari 
şi sari într-un picior cântând

cântă-mi un joc la marginea ierbii şotron
pe care numai tu ştii să-l conturezi 
cu bucurie şi lumină

între două table de gânduri 
formulele complicate se strâng
într-un infinit mărunt 
precis trasat de liniştea ta

ascult...

Anne Marie Bejliu 9 martie 2014