cineva o îmbrăţişa

mă priveşte piatra din ascuţişul ei
ridic în mine metafora plesnesc tălpile
a curăţare de praf

păşesc pe drumul fără oprire
de câte ori căldura ucide în mine mişcarea
înţepenesc între două pânze
ale păianjenilor îndoielii

inteligentă mişcare

numai aşa îmi pot acoperi
vânătoarea de tăceri
când dintre toate umbrele
a mea pare cea mai înaltă
înainte să cobor
braţele obosite de vid

în visul de azi noapte
cineva o îmbrăţişa cântându-i la pian
propria simfonie a nimicului
l-am crezut vis

Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2015