se păstrează sămânţa copilului

un copil o ramură înflorită
 o clipă de răgaz în copaia cerului
şi tu cel care fugi de fiecare dată
sub umbrarul de gânduri

răcoarea arde răcoarea ta

şi femeia toamnei răscoleşte prin
umbrele copilului bătrâneţea venită
pe neaşteptate pe sprâncene
ca puful de păpădie suflat în joacă

o iubire mai saltă în inima ei

trece pragul în forma fără formă
devine fără să ştie
două oase lucind graţios în care
se păstrează sămânţa copilului care
se va naşte dincolo de
frontierele glasurilor tăcerii

Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2015