îmi plac tatamiurile care cântă

cele din iarbă prind greierii şi
criurile lor aştern nopţii migala sunetului
când ecoul se trezeşte şi cheamă fiinţa la visare

îmi plac tatamiurile de iarbă

mă aşez cuminte în centrul lor apoi
cineva orb din mine porneşte spre margine
mă priveşte mă cântăreşte atent

primul pas al doilea arc salt apoi
căderile şi urcuşurile firelor de iarbă prin talpă
mă transformă în plantă

nu ştiu dacă pot înflori

oricum sămânţa putrezeşte în spaţiul
în care dacă apeşi apoi roteşti uşor invers
derulării nimicului ceva se întâmplă sigur

se întâmplă...

Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2015