duminică, 6 septembrie 2015

iluzie de unu


se odihneşte timpul
iar eu mă păcălesc
pe cerc stingher cu ciocul
bâtlanul naşte cercuri
şi iar şi iar fărâmă
sferele aprinse
când răsărit de soare
mai poposeşte-aici
alerg mereu spre sferă
se sparge nu rezistă
pământului în care
mă sfarm în ploi prin ploi
devin un mâl aparte
dar tot mâl mi se spune
prin el oglinzi opace
privesc perfectul doi
iluzia se stinge
apoi se-aprinde iară
în barca de nădejde
privesc spre El cu doi
apoi c-un ochi departe
aproape se întâmplă
să mă trezesc în sferă
rămâne-n iarbă singur
întreg perfectul doi
când unu spun se-mparte
pământul viu rezistă
privesc o jumătate
apoi întregul. plec
Anne Marie Bejliu, 4 septembrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu