tălpi de carne şi frică

pe pământ mai văd numai ploaie
şi iarba pe care o paştem cu tălpile
pline de întrebări

câţi pui mai are inorogul de pe tabla de şah
câte toamne mai ridică acea copilă
cu rochia de răsărit

şi câte umbre înconjură atent farul
când soarele în inima lui
îşi lasă amprenta tăcerilor

ascultare tăcere şi întrebări
câtă frunză şi iarbă şi răsărit şi amurg
între viaţă şi moarte între flux şi reflux
între transcendere şi stagnarea în care
ne tot culcuşim de când pământul ne suportă
tălpile de carne şi frică

Anne Marie Bejliu, 29 septembrie 2015