sunt geometrii ale vieţii care mă înghit fără să mai apuc să răsuflu
altele mă degustă îndelung apoi mă absorb de câte ori las analizei dreptul la existenţă
pe câte un raft aşez cărţile de joc dulapul de pâine geme şi genele ard a somn prelung şi greu
risipesc firimiturile de emoţii intru în altele
regizorul tuturor timpurilor prin uri cântă declarând iubire aştrilor cu cozile arzânde
din ele cenuşa umanului coboară tot mai mult în adâncul privirilor celui ce pasul şi-l poartă deasupra apelor firii complicate ale fiinţelor umane
îmi este mai uşor să las în mâinile de abur totul să-mi păstrez calmul iluziei că sunt dincolo de toate fiică a lor
şi totuşi este atât de greu să diluezi îndoiala până la dispariţie. în fond ea, îndoiala, cuprinde esenţa umanului: în-doi-ala bala portocala... doi, crucea, dualitatea, tot ceea ce negăm noi cu îndârjire crezându-ne unici, declarând iubirea necondiţionată, prietenia necondiţionată, blablauri care ridică uriaşe castele de nisip peste tot.
râd şi mă stropesc toată cu propria-mi îndoială a unei existenţe palpabile. ştiu că în mine zac bine vrăfuiţi şi îngeri şi demoni pe care-i hrănesc şi ei mă hrănesc ca la o masă permanent festivă din care răsuflă râsul şi lacrimile unei fericiri făcute nu născute.
îmi plac geometriile vieţii în care de multe ori întâlnesc puncte de lumină, unghiuri ideale din care fotografiez viitoarele piese de puzzle pentru un colaj reuşit. vernisajul va fi la final. voi fi prezentă.
altele mă degustă îndelung apoi mă absorb de câte ori las analizei dreptul la existenţă
pe câte un raft aşez cărţile de joc dulapul de pâine geme şi genele ard a somn prelung şi greu
risipesc firimiturile de emoţii intru în altele
regizorul tuturor timpurilor prin uri cântă declarând iubire aştrilor cu cozile arzânde
din ele cenuşa umanului coboară tot mai mult în adâncul privirilor celui ce pasul şi-l poartă deasupra apelor firii complicate ale fiinţelor umane
îmi este mai uşor să las în mâinile de abur totul să-mi păstrez calmul iluziei că sunt dincolo de toate fiică a lor
şi totuşi este atât de greu să diluezi îndoiala până la dispariţie. în fond ea, îndoiala, cuprinde esenţa umanului: în-doi-ala bala portocala... doi, crucea, dualitatea, tot ceea ce negăm noi cu îndârjire crezându-ne unici, declarând iubirea necondiţionată, prietenia necondiţionată, blablauri care ridică uriaşe castele de nisip peste tot.
râd şi mă stropesc toată cu propria-mi îndoială a unei existenţe palpabile. ştiu că în mine zac bine vrăfuiţi şi îngeri şi demoni pe care-i hrănesc şi ei mă hrănesc ca la o masă permanent festivă din care răsuflă râsul şi lacrimile unei fericiri făcute nu născute.
îmi plac geometriile vieţii în care de multe ori întâlnesc puncte de lumină, unghiuri ideale din care fotografiez viitoarele piese de puzzle pentru un colaj reuşit. vernisajul va fi la final. voi fi prezentă.
Anne Marie Bejliu, 11 septembrie 2015
Harlequin leaning - Pablo Picasso
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu