hohotesc la margine de oval

nu ştiu dacă la sud sau la nord

serile devin albe nopţile trezesc aşternutul 
trupul obosit de încordări trânteşte
de pereţi sufletul

peste toate şi tot
povestea zidurilor începe şi se termină
cu un strănut

cineva întreabă dacă hohotul este de râs
sau de plâns

clovnul tace în mine el răspunde

întrebarea se cocoaţă pe umerii statuii
pasărea ciuguleşte din cartea de piatră
pumnul de seminţe

valoarea sculpturii creşte

dimineţile apatic târăsc pe caldarâm visul

pe mine răspântia mă sperie uneori
alteori o privesc liniştită până când

Anne Marie Bejliu, 9 septembrie 2015