maraton

nu mai sunt tentată să cred
în sunetul glasului tău

te-ai hotărât atunci
să taci să umpli porţile cu iarbă
te-ai ascuns şi tu
după pânzele virgine de păianjeni
şi-ai început să cânţi

totul era vechi
îmbălsămai prezentul. nu vedeam
nimic simţeam izul de fericire
cum ieşea din pumnii tăi când te rugai
unui idol pe care tot tu l-ai sculptat

toate gândurile aleargă uneori
în aceeaşi direcţie se împing se risipesc
ca la un maraton ad hoc încropit
printre sensuri

Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2015