fărâmă de piele

ai luat o fărâmă din pielea ta apoi te-ai ascuns
în clipa creaţiei ai smuls din fărâma de piele
celula vinovată de moarte

racul ţi-a mulţumit apoi s-a pus pe treabă
fabrica unul după altul uneori deodată pui

tot tu ai mai luat o celulă şi ai aruncat-o spre cer

din ea literele săreau strâmbe învelite în cazeum
ca un făt te-ai ridicat
plutind în lichidul prestabilit a fi velinţă
pentru un început reuşit
al răsturnărilor repetate pe care tu
le desenai fără oprire în pântecele pământului
care urma să-ţi fie mamă

târziu ai înţeles că acel colaj
din propria-ţi piele erai chiar tu

te-ai născut. ai creat. ai murit
cu pântecele strâns într-o mişcare a fătului
pe care-l uitaseşi demult
între braţele mamei de piatră

Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2015