ca un cântec

ca un cântec cuvântul
singură rană pe talpa cerului

ca o rostogolire de arcuri spre punctul final
al drumului fără capete

oboseală în ecou pe banca aşteptărilor nicicând plină

un fir de iarbă poposeşte o clipă în primăvara fiinţei
pe banca din trunchi de copac
călătorul cartea o răsfoieşte
filele curg la marginea încercărilor
zdrenţele umplu aerul cu fragmente de zbor durere vis

în tropotul murgului lunile trec nerăbdătoare
prin buzunarele zdrenţuite ale copilei
cu ochii din cărbunele vântului de april

Anne Marie Bejliu 21 aprilie 2014