ai ridicat o poartă prin care se vede gara fericirii
nu mă atrage
caut bucuria împlinirii între două coloane de foc ale iubirii de cer
în mine creşte câmpul florilor
în care culorile horesc zi de zi în plin zâmbet al soarelui
pline de forţa lui cresc neîncetat
umplu ulcioarele timpului cu bucuria Domnului
înalt e cerul şi ştiu că nu m-a uitat
lacrima inimii - izvor de anotimpuri ale liniştii
e şarpele alb cuminte aşternut în unghiul iubirii
în camera în care icoanele şi sufletul meu aştern versuri
pe paginile nescrise ale vieţii
revino dară pe plaja cuvintelor
nisipul te aşteaptă sub Talpa Domnului
pe Chipul Lui vezi grâul cum mângâie cerul
cu spicul lui verde în fiecare primăvară a fiinţei
răsturnate cărţi încropesc un castel al nimănui
jocul e al tuturor
privesc poarta ta şi umbrele stâlpilor gândului
cum cresc în metafora cerului
înfloreşte un nor
ia forma pescăruşului cuvintelor bucuriei
îl privesc îndelung ascult cântecul lui
rămân să privesc apa cum lasă paşii drepţi
prin labirintul viselor copilăriei
mamă, unde te duci când nu mă mai vezi
sau ochii tăi blânzi mă privesc mereu
din tulpinile florilor aşternute de noi cu mâinile împletite în vise
în zilele primăverilor vieţii tale?
Anne Marie Bejliu 14 aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu