gând nebun de seară

mă tem. da. mă tem să nu-mi arunc din greşeală cuvintele
în căldarea de la fântâna cu cumpănă
apoi să urc scările umbrelor învârtindu-mă într-un trapez 
ca un titirez cu umbrela aşezată strâmb 
în ploaia care geana şi-o lasă pe gând

ultimul sau primul în cenuşa prezentului chiar nu mai contează

aş fi vrut să pictez. nu să învăţ. să pictez.

tehnicile mă omoară
apoi lumina din imagini aleargă de nebună cu armăsarul 2014
printre coloane de fum şi-mi lasă pe limbă un vers amar

acum să încep cu da.
da.

îmi place să pictez prin cuvinte şi când tabloul versurilor este gata
mă rostogolesc pe covor mă strâng în mine
şi-mi pun palmele larg deschise pe ochi

cobor încet pe trup

sar iar cu ele pe covor şi măsor aria fericirii
am mascat-o şi ieri şi azi şi mâine voi face la fel
unele secunde mă păcălesc şi iar deschid umbrela după ce o răstorn

arde soarele fals al gesturilor pe jumătate uitate în cocktailul cu artificii
şi frunze de măslin din plastic
privesc fundul paharului pe jumătate plin

eleganţa minciunilor dărâmă şi ploile
rostogolirea mea îşi schimbă sensul

hotărârea de a încerca gustul cenuşii
mă lasă să mă întorc uneori în fragmente de timp
la inocenţa gândului

îl iubesc

nu ştiu pe care dintre toate cele aflate sub umbrelă cândva

unul din ele este ca un cod al bucuriei
niciodată începută mereu terminată
apoi derulată cu încetinitorul ca în cadrele de film vechi
alb-negru negru-alb

tunelul mă aşteaptă liniştit
ştie că mă voi întoarce

Anne marie Bejliu 3 aprilie 2014