înălţare umană

înalţ zmei din lemn 
în ochiul de gheaţă al anotimpurilor

nu mai există diferenţe
nu mai există lacrimi

există inelele dorului toate din lemn
pentru zbor se foloseşte ceara albinelor

se alege creasta cea mai înaltă
se înfiripă un răsărit cu mâna copilului visător
creioanele colorate aleargă în cercul sau ovalul unei hore
vârfurile ţintesc nuanţele cele mai vii
mişcarea răsăritului se întâmplă firesc

arcul zborului atinge maxima în momentul în care
înălţarea devine o paradigmă a prezentului
surprinsă natural între două clonări ale soarelui
şi omului cu umorul funcţional

Doamne ce scenografie proastă
orbi şi surzi cum suntem asurzim cerul cu rostirile noastre
uităm că rugăciunea se face tăcut
în şoapta inimii a sufletului şi a spiritului nostru

înalţ zmei de lemn picur ceara albinelor
între fragmentele de aripi

visez un zbor fragmentat pe care îl completez în poeme
închid ochii şi-mi ridic pleoapele
când prăbuşirea îşi începe dansul şi jocul şi împlinirea

să fie Doamne înălţarea omului tot o prăbuşire?
mă vor urî Doamne oamenii pentru că nu mai pot să mint?

distanţa de la mine la iluzie
devine ca pasul de fugă al infinitului
de câte ori infinitul finit pare infinit
când privesc până la vârful nasului
şi las o mică prelungire de siguranţă
pentru a nu privi brusc josul filei pe care dansez

mi-am ales crenelul
şi alţii şi l-au ales

eu tropăi pentru a termina mai repede tocirea marginilor
nu privesc în jos. am rău de înălţime
şi totuşi... doresc înălţarea

până la urmă înălţarea omului este un paradox

Doamne,
cât de mult seamănă înălţarea omului cu o prăbuşire!

Anne Marie Bejliu 21 aprilie 2014

------------------------
notă: "Paradox hidrostatic - presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv"