piatra crapă simplu

în cuibarul de vorbe stă un şarpe 
gata oricând să-şi împletească trupul cu liniştea ta
ridică pleoapa zbate-o puţin frământă-ţi glasul 
până când vei rosti cuvântul bun cuvântul drept
lasă deoparte otrava viespilor 

eutanasiază-ţi ura pentru rădăcini 
ridică-ţi fruntea deasupra punctelor fără spaţiu
acum respiră-ţi vorbele aşternute pe talpa săracului
şi gustă-ţi otrava rostirilor

oare mai eşti înţelept în prezentul trecut
al scrierilor tale

un câine doi câini o mulţime de câini
aleargă pe câmpul cuvintelor aşternute într-un spaţiu îngust
dacă urăşti omul te urăşti pe tine însuţi
cum mai încape iubirea de tot

aşa cum spuneam
omul minte de îngheaţă apele
iar piatra păstrează ecoul rostirilor lui
crapă simplu în cruce în fiecare anotimp

Anne Marie Bejliu 3 aprilie 2014