Zâmbet

Zâmbeşte-mi dincolo de coperţile cărţilor adunate în timp, de scrierile fără margini din imaginile ridicate literă cu literă de inima ta.
Să te cunosc - de mă vei lăsa - este visul copilei cu ochii din cărbunele timpului rătăcit printre fire de prezent.
Victorii mărunţite în fagurele scrisului, printre sunetele sărutului valurilor cu anotimpurile timpului tău.
Catharsis al fiinţei prin versul cu lacrimi oval rostogolite printre umbre, printre file, este povestea în care m-am rătăcit sau poate mi-a fost lăsat să trăiesc până la strigătul inimii în vidul unei plinătăţi nedefinită complet.
Filele, îngălbenite de timp, rămân albe faruri ale bucuriei tale de a fi val din val prin val de inimi.
Sufletul pescăruşului cuvintelor bucuriei respiră algele gândurilor când surâsul soarelui prinde puternic între raze, înălţarea cuvintelor.
Sunt scrieri preţuind încercările, tainele încercărilor cu rod asumat.
Mărul înfloreşte iar şi iar, pescăruş al cuvintelor bucuriei. Rodul lui hrăneşte pe fiecare după cum buzele flămânde îi simt esenţele dogorind fricile primordiale.
Priveşte şarpele alb -prietenul casei. Stă cuminte în unghiul în care piatra susţine cu bucuria ei statică întregul zid alb al determinării, al devenirii -redevinirii întru Chipul Sfânt. Umbra unui spic de grâu leagănă umbrele, până când boabele grâului gândului devin azimă întru liberarea fiinţei.
Zâmbeşte-mi dincolo de faliile largi ale pământului. Cutremurele le păstrează intactă harta rădăcinilor oricând. De oriunde ai privi acel punct de forţă rămâne pe orbita gândirii curate şi vindecă, alină, bucură în zborul dorului, fiinţele aninate de colţurile stâncilor durerilor inventate, ale iluziilor răvăşind armoniile culoarelor de viaţă prin care oamenii vor să rămână oameni, să rămână ei înşişi regăsindu-L conştient pe El - Lumina, Iubirea, desăvârşirea clipă de clipă răstignită între adevăr şi minciună.
Zâmbeşte-mi din armura ta de flori şi spune-mi, te rog, de câte ori iubirea de pământ a fericit vreun om, de câte ori Iubirea de Cer a ridicat fiinţa în largul boltei cerului cer.
Când vei uita să-mi zâmbeşti, voi şti că ai plecat puţin să numeri iar şi iar vârfurile triunghiului bucuriei...

Anne Marie Bejliu, 29 aprilie 2014