alergare în cheia do...rrr

în bolul iernii se intră cu capul plecat
fruntea se anină de cerul sensurilor cuvintelor reci
ţurţuri de verbe încă mai mişcă 
prin picătura de apă ei vorbesc neîncetat
ascultă raza de soare care i-a topit

emisferele gândurilor
în celule verzi păstrează focul primăverii
fiinţa surâde îngheţată într-o metaforă a prezentului
iarna aşteaptă fruntea ta plecată să-i cânte
în lacrima prea sărată se păstrează ruga soarelui

mereu răsare la est de miracol
îl întâlneşti
când zâmbetul copilului atinge iar şi iar
sunetul cel mai înalt al cântecului ţurţurilor de gând
e o alergare în cheia do-rrr... un re al timidei întoarceri
apoi sol-ul acoperă frica de necunoscut

în lacrima de rouă te încălzeşti cazi salţi
ca un strigăt al pământului
rădăcinile flăcării verzi încropesc poemul fiinţei
în ceasul de taină fără secunde

trezit din aşteptare
bolul iernii se umple iar şi iar cu stropii de apă
esenţe din tine în plină rugă tăcută

Anne Marie Bejliu, 24 septembrie 2014