un fel de joc

galbenă vie lumină
lasă-mi gândul să fugă în mină să prindă
piatra de cuarţ neatinsă virgină
să-mpiedice gândul s-alerge din lume

creangă de aur de argint şi de foc
învaţă-mă dansul pasului în loc
aruncă-mă-n veci pe o stâncă pustie
floare de colţ să privesc ani o mie

şi când tăcerea o voi învăţa
lasă-mi pe umăr aur-dalba stea
puful de zbor să-l ating uşor
să rămân om şi graur în joc

în cântec iară şi iar glas să-mi prind
iubirii firul de argint să-l cuprind
în palma deschisă spre cer prin cuvânt
ruga de floare de câmp şi de foc

aur vechi aur nou aur de fire
fiică a soarelui spicul să-mi fie
sabia albă fără noduri de umbre
visul întreg călător să îmi umble

între cer şi cerul Tău, Doamne blând
pocalul de sânge să-l ating fără gând

iluzivă viaţă îmi dăruiesc
răni asfaltate pe rând le privesc
le palpez slăbiciunea le îndur minciuna

în mine taina dezleagă întruna
cuvintele arse nearse născute
în cenuşa timpului în care-aş fi vrut
să mă nasc să tac şi s-ascult

viaţa cum zburdă prin celula din cruce
şi crucea cum taina o aduce-n răscruce...

Anne Marie Bejliu, 26 septembrie 2014