cu viaţa în clopotul cuvintelor
buzunarul de verbe îl simt zdrenţuit
ultimul şi primul sens al iubirii creşte în mine
printr-un salt în gol printre rădăcinile de pir
frunzele de ceaţă ating înălţarea
până la ramul dintâi al stejarului
pe el las palma să simtă prietenia
în crucea nopţii fiinţei
ridic o candelă aprinsă până la etajera speranţei
de a fi cândva verticală într-un umil ghem de trăiri
în răscrucea dorului de om
acum las rostirile şi privesc undele clare ale izvorului alb
să-mi petreacă privirea
prin oglinda lui îmi simt celulele cum răzbesc
dincolo de mersul greoi al racului
vor învinge cumulul de nori când
în centrul crucii toate fi-vor cernute
rămas-a fiinţa în pacea inimii
învăţatu-ma pădurea să-i cânt înmugurirea
iar oile sufletului
muşcat-au verdele grâu al câmpului valorilor
abundenţa se va fi aşternut tăcerii pad
precum rădăcinile nuferilor
din mocirlă ridică trupurile fragede
în care candelele rămân aprinse o viaţă
în verdele frunzelor în inima bucuriei de a privi răsăritul
pe lacul gândului curat
Anne Marie Bejliu, 29 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu