încă mă nasc

să ne întoarcem - ai strigat
şi acoperişul verbelor s-a prăbuşit
pământul le-a primit cu un icnet

tăvăleam trupul prin râsul anotimpurilor
apoi m-am născut

povestea mai spune că
am crezut într-un timp al barierelor de verde
iarba o călcam şi acum o calc la răspântii. uneori o gust

îmi place să pasc în versuri amarul firului
rămas în clopotul gândului
fără să risipesc verbele picioarele-mi cântă static

nu mă întorc. este o mişcare coruptă de teamă
rămân cu frica braţ la braţ
îi încropesc patul de frunze ruginite

e toamnă
şi asta mă face să râd în bocceaua cu lacrimi
una este a ta

ca un poem rămas început,
lacrima prelungeşte culorile până la strigăt
e toamnă. încă mă nasc...

Anne Marie Bejliu, 13 septembrie 2014