copil al cremenei

copil al cremenei e gândul
scânteia înfloreşte greu
rămâne-n sarea în pământul
în care ai sperat şi vrei

s-atingi înaltul cu sămânţa
primită-n dar din palma sfântă
când poarta o priveai. ce vrei?

să fii amnar să fii piatra
din care salţi fruntea spre zei
sau să fii umbră-n calea firii
umbră în umbră să-nconjori
cuvântul scris rostit... născută
eşti să pieri tot stei sau osul
strălucind în aburi

de visuri tandre calde reci
în nopţile în care faguri
se nasc destramă-n trupuri
fragment de hexagoane reci

geometrii priveşti din pragul
în care trupul se-ncovoaie
sub pasul aspru-al încercării
de-a fi de-a trece de-a stropi
cu roua tălpilor o cale
în care te vei regăsi

copil al cremenei prin cremeni
tu pasul îl încerci mereu
celula cancerului pare
a risipi gând bun pe veci

vecie iluzivă-n mintea-ţi
cu circulare reveniri
şi unic prag prea ros în care
ai dreptul să te-aduni în ceşti

în care aşchii de icoană cheamă
sufletul tău plecat să scurme
cuminte prin firide seci

ai glas pierdut mercurul fuge
e viu în tainele deschise
când tu în alchimii de verbe

te-ncurci te reînscrii mereu
mojarul nobil te surprinde
praf de lumină-n sit petreci

o viaţă de ţi-ar fi răgazul
călătoriei spre neant
tu tot mai vrei în cremeni clipa
s-o cânţi să o încânţi s-o treci

copil al cremenei e gândul
în moara firii îl răstorni
apoi rostogolit revine

pare un altul şi un altul
pe rând rămâi te păcăleşti
şi porţi în tine codul crucii
în cer închis tu străluceşti

Anne Marie Bejliu, 29 septembrie 2014