cruce în cruce

umple-mă Doamne cu voioşia mugurului de frunză când întâlneşte raza de soare în plin trup, rătăcindu-şi culorile printre ramurile copacului vieţii.
nu mă uita femeie încovoiată în singurătatea asumată odată cu plecările lujerelor gândului unui viitor frânt.
de unde să fur fericirea promisă odată, când ţipam la lume că am sosit, iar capetele plecate ale adulţilor îmi gândeau poate de atunci paşii, uitând că Domnul, în celulele timpului meu, a lăsat să răsară tristeţea durerea taina mişcării spre înainte, mereu înainte printre literele cascadei trăirilor.
şi unde să-mi adun sufletul, când el aleargă nebun să întindă pânzele incolore ale zborului printre pietrele unghiulare ale destinelor altor şi altor muguri.
pe unde să aleg fuga prin timp, dacă drumul îmi este plin de noduri în răscrucile destinului.
cruce în cruce păcătuiesc zilnic rănindu-te, reconstruind Răstignirea alături de alte umbre ca şi mine rostind tainele superficiale ale gândirii umane.
alege-mă cui în Palma Ta blândă şi învaţă-mă să ies alinându-te.
cale de foc am ales prin pământul în care sarea, mercurul rănesc timpul pământean cu încă un sunet.
mintea-mi nevolnică inventează culori. le modelează în materie rănind, rănindu-mă, rănindu-Te.
de câte ori să mai aleg, când în Tine calea este cristalul fiinţei, iar soarele răsare în acelaşi punct cardinal al celulei timpului.
valorile sângelui ridică păsările spre Tine, Doamne, sau simpla atingere mângâietoare a amurgului aduce noaptea mireanului mai aproape de rugă, aprinzând lumânările sufletului, părăsind zgomotul şi esenţele zbuciumatei vieţi de zi noapte apus...

Anne Marie Bejliu, 26 septembrie