Taina sămânţei

Intru în văgăuna creaţiei.
Întunericul scaldă braţele cuvintelor, viaţa răsfrânge trăirile pe hotarele de piatră.
Colţul în care piatra unghiulară a tăcerii este plin de glasul ei, mă absoarbe blând.
Las muzica să-mi prindă fiecare fir al fiinţei.
Mă răscoleşte pământul. Îl las să-mi umple arealul în care, focul de tabără se naşte şi el tăcut, cu flăcările gândurilor, către Tine, Doamne, către lipsa mea de cunoaştere întru Iubirea Ta.
Privesc cerul prin glasul peşterii în care versurile se nasc în tăcerea esenţelor trăirilor născute şi nu făcute, după cum a fost, este şi va fi Voia Ta.
Rămân în văgăuna creaţiei, pentru a fi surprinsă de răsăritul Tatălui Alb.
Soarele negru îmi macină rădăcinile. Creşte sămânţa adevărului existenţei între pământ cer şi înaltul Înaltului.
Pentru mine, gândul înalţă castele de nisip acum, în palma săracului care-mi sunt. Atât de sărac, încât nimic din ceea ce reuşesc să aştern nu atinge implozia bucuriei de a fi cale Sfântului Dar.
Mă zbat între două clopote de foc să-mi netezesc câmpul glasurilor care-mi schimbă neîncetat percepţiile.
Când voi atinge liniştea, Tăcerea vorbitoare a Ta, nu ştiu. Acum încerc să-mi fiu mie însămi, prin înţelepciunea Ta Doamne, răsărit, apus, amurg şi înserarea unor clipe de taină, ale căror coduri, în fragmente de trăiri le dezleg, fără a simţi plinătatea.
Ies din văgăuna creaţiei, rostesc Numele Tău în scutul răsăritului soarelui alb, lăsând metafora inimii în centrul soarelui negru.
Bună dimineaţa! - veşnic salut al fiinţei într-un timp fără hotarele materialelor limite.
În el mă scufund zâmbind cerului cu încă o rugă a inimii. Privesc Înălţarea Sfintei Cruci în arcul de curcubeu care umple acum cerul, cu taina sămânţei Omului.

Anne Marie Bejliu, 14 septembrie 2014