un fel de transhumanţă

cineva mai trăieşte într-un ochi
să ciupească de pe margini grâul verde

(- întreb şi las pleoapa să cadă pe fila câmpului
suspendat undeva între da şi nu)

pe unde curg picioarele oilor
dacă dincolo de hotare sferele cereşti explodează
iar cuţitele falsităţii irump în tăcerea cerută de El

pentru un respiro prelung în globul ocular al existenţei
în perpetua cerşetorie a înţelegerii Iubirii Sale

tabloul se prelinge în palma timpului uimit
el priveşte şi trece...

o oaie două... şapte oi şi fantoma unei ploi în care
prima şi ultima picătură alcătuiesc infinitul

Anne Marie Bejliu, 17 septembrie 2014