tăceri tăcerile

mai mult decât întâmplare în sfera de gânduri
nuca de sunete din cântecul greierului
miezul şi-l răsfrânge risipeşte ţipetele nopţii

zbaterea trupului şi trecutul romantism
al unei încercări prin care treptele scărilor
nu mai încap în clădirile înclinate

bete de atâta zgomot zidurile zâmbesc
deschid mai larg crăpăturile

totul devine o frescă lucrată într-o tehnică incompletă
specifică lumii de azi acum-ului de acum
prezentului în care mâna artistului
fură câte o fărâmă de materie păstrează intact gândul
se vede pe foile amintirilor

fur şi eu o mână de litere şi le arunc pe propria frescă
acum e toamnă m-am născut încă mă nasc

din palmele tale am evadat dar întrebarea rămâne:
de ce te simt mereu mai viu mai intens

tăcerile noastre tăcerea ta mă bucură

viul glasului venit zi de zi ca o răspântie a amiezii
reumple văile golite de tine pline de El
de răsăritul cu trei peceţi din care zborul renaşte amplu

tăcerile noastre tăcerile tale - geometrii nedesluşite
curg încercare pe râul incolor al inimii
cât un pumn de copil matur

Anne Marie Bejliu, 15 septembrie 2014