se va întoarce

te-ai ridicat din cuvânt
şi-ai plesnit sacul subţire al sensurilor

mut cu privirea pierdută
te-a rostogolit din aşternutul de frunze

nu ştiu unde ai cuibul
nu ştiu în ce cuib ţi-ai rătăcit glasul

ştiu că te aud mereu
frunzărind filele toamnei cu încă o fluturare de mână

la revedere sau bine ai venit spun în gând
mângâi aerul dimineţii
aştept răsfrângerea buzelor
deasupra unui ecou aproape pierdut

rătăcit printre valuri
pescăruşul sărută cenuşiul unei zile
cu încă un cuvânt-ţipăt aşternut pe rana însingurării

se va întoarce - îi şopteşte oceanul
se va întoarce - îi susură apa prin inima Domnului
- te vei întoarce - susură pescăruşul

lasă o pană a prezentului
pe creasta cea mai înaltă a ţărmului...

Anne Marie Bejliu, 27 septembrie 2014