capitol cu pitici şi uriaş

răscolesc rafturile 
în mine au crescut din mine se deschid mereu 
unele au şinele ruginite altele au colţurile rupte
pisica le roade eu le rod cu gesturi nebuneşti
o lume străină mie se revarsă odată 
cu prăbuşirea unei jumătăţi de raft 
în unghiul imposibil al gândului nematerializat

răscolesc şi mă răscolesc rafturile cu hainele voastre 
ale mele au rămas mici ale voastre au rămas goale

trec anii, Leandru, trec 
tu nu te mai întorci 
te simt mângâiere pe umerii obosiţi şi uit să tac
în mine fierbe oala cu Crăciunuri goale
cu sărbători trăite pe marginea cuţitelor 
cu lame aproape perfect ascuţite
în care luminile horesc

în mine horeşte ceva care seamănă 
până la identificare cu zbaterea într-o cutie de talaj
obiecte de preţ se aştern rând pe rând în ea
capacul cade cu zgomot
uriaşul adoarme în fierberea unui vulcan mereu activ

nu ştiu dacă s-a anunţat în gara fără trenuri 
anunţ eu: a început capitolul cu pitici şi un uriaş blând
care sărută ramura Crăciunului din vreme
pentru a prinde roua dimineţilor cu steaua luminată pe frunte

Anne Marie Bejliu, 28 noiembrie 2014