miercuri, 26 noiembrie 2014

fractură fracturi


- cu gândul la tatăl meu umilit în spital -
cicatrici peste cicatrici în inima umanului
peste arcuri de pod niciodată nu pot trece cavernele
ele rămân afundate ascunse mereu în vindecare
o simplă zbatere de mână un glonţ înfipt în creierul naturii
o ramură legănând legănarea inimilor pictate absurd şi surd
pe o bucată de verb
picioarele lui nu mai cresc
braţele lui au rămas prelungiri ale statuilor vârstelor
unde să mai fugă unde să mai adune mişcare dacă el, verbul,
suportă fracturile cu deplasare
în mijlocul femurului unui gând în cădere spre dreapta
pentru a nu afecta creierul ascuns de Dumnezeu în inimă
ca o promisiune a înţelepciunii omului
când reuşeşte să se trezească
ridicând pleoapele de pe barierele orgoliului
cicatrici peste cicatrici în inima umanului
orizontala este o atracţie
verticala un ideal pe care tălpile alunecă mereu
furând hăului un zâmbet acid şi o fluturare de braţ fracturat
la inserţia dintre ram şi frunza mişcării libertăţii de a fi
şi de a rămâne om nu numai biologic...
Anne Marie Bejliu, 21 noiembrie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu